Steve Jobs despre H.264

Steve Jobs este co-fondatorul şi CEO-ul Apple Computer, precum şi CEO al Pixar până la achiziţia acestui studio de animaţie de către compania Disney. El este în prezent cel mai mare acţionar al companiei Disney şi membru în consiliul de directori ai Disney. Jobs este considerat ca fiind cel mai influent personaj atât din industira calculatoarelor cât şi în industria divertismentului.

Compresia H.264

H.264, MPEG-4 Part 10, sau AVC (de la Codare Video Avansată), este un standard de codare video digitală care se remarcă printr-o rată de compresie ridicată. A fost scris de către Video Coding Experts Group (VCEG) de la ITU împreună cu Moving Picture Experts Group (MPEG) de la ISO/IEC, ca produs colectiv al parteneriatului cunoscut sub numele de Joint Video Team (JVT). Standardul ITU-T H.264 şi standardul ISO/IEC MPEG-4 Part 10 (fostul, ISO/IEC 14496-10) sunt identice din punct de vedere tehnic. Documentul final pentru prima versiune a standardului a fost finalizată în mai 2003.

Introducere

H.264 este numele corespunzător linei de standarde video H.26x a ITU-T, iar AVC se înrudeşte cu partea MPEG a colaborărării care a definitivat standardul, şi asta după ce eforturile iniţiale din ITU-T denumeau standardul H.26L. De obicei, standardul este numit H.264/AVC (sau AVC/H.264 sau H.264/MPEG-4 AVC sau MPEG-4/H.264 AVC) pentru a sublinia moştenirea comună. Numele H.26L, care face referinţă la istoria ITU-T, este mult mai puţin cunoscut, dar se foloseşte totuşi. Ocazional, el mai este numit şi "codecul JVT", evocând organzaţia JVT care l-a dezvoltat. (Acest parteneriat şi multiplele denumiri nu sunt un lucru nou, pentru că şi codecul video cunoscut sub numele de MPEG-2 a apărut de asemenea din parteneriatul dintre MPEG şi ITU-T, iar codecul video MPEG-2 este cunoscut în comunitatea ITU-T drept H.262).

Scopul proiectului H.264/AVC a fost acela de a crea un standard care să asigure o bună calitate a imaginii în condiţiile unor rate de codare a informaţiei net inferioare (ex: jumătate sau chiar mai puţin) faţă de ceea ceea ce necesitau standardele anterioare (ex: faţă de MPEG-2, H.263, sau MPEG-4 Part 2), şi asta fară să mărească prea mult complexitatea implementărilor care ar fi dus la preţuri ridicate pentru implementările practice. Un scop adiacent a fost acela de a asigura un mecanism flexibil care să permită standardului să fie utilizat pentru o gamă largă de aplicaţii (pentru transmisii cu rate de transfer atât reduse cât şi înalte, pentru rezoluţii video înalte sau joase) şi de a funcţiona bine cu o plajă cât mai largă de reţele şi sisteme (ex: transmisii broadcast, stocări pe suport DVD, reţele cu comutare RTP/IP, şi sisteme telefonice multimedia ITU-T).

JVT a încheiat recent munca de dezvoltare a unor extensii faţă de standardul original cunoscute sub numele de Fidelity Range Extensions (FRExt). Aceste extensii au menirea de a suporta codarea video la o rezoluţie şi mai înaltă prin mărirea acurateţei probelor (incluzând codarea pe 10 biti şi cea pe 12 biti) şi informaţie de culoare la o rezoluţie şi mai înalta (incluzând structuri de probe cunoscute drept YUV 4:2:2 şi YUV 4:4:4). Mai multe caracteristici noi au fost de asemenea introduse în proiectul Fidelity Range Extensions (precum comutaţia adaptativă între transformatele pe întreg între 4×4 şi 8×8, matrice de cuantizare cu pondere perceptuală specifică pentru codări, codare eficientă fără pierderi între imagini, suport pentru spaţii de culori adiţionale, şi o transformată de culoare reziduală). Munca de proiectare pentru Fidelity Range Extensions a fost încheiată în iulie 2004, iar documentul a fost finalizat în septembrie 2004.

Profiluri

Standardul include următoarele şapte seturi de capabilităţi, care sunt numite profile şi au diferite aplicaţii:

• Baseline Profile (BP): În principal pentru aplicaţiile cu un cost redus, cu resurse computaţionale limitate, videoconferinţă şi aplicaţii mobile.
• Main Profile (MP): Scopul original a fost un profil mainstream pentru aplicaţii de transmitere şi stocare, importanţa acestui profil a scăzut când profilul High profile a fost dezvoltat pentru acel tip de aplicaţii.
• Extended Profile (XP): Cu scopul de a fi un profil pentru transmitere video, acest profil are compresie relativ mare şi protejat împotriva pierderilor de date.
• High Profile (HiP): Principalul profil pentru aplicaţii de transmitere şi stocare pe disc, în particular pentru aplicaţii în televiziunea de înaltă definiţie (de exemplu acest profil este folosit pentru stocarea filmelor pe discuri HD DVD şi Blu-ray D).
• High 10 Profile (Hi10P): Acest profil depăşeşte capabilităţile produselor destinate consumatorului obişnuit, având la bază High Profile — a adăugat suport pentru până la 10 biţi per sample a preciziei imaginii decodate.
• High 4:2:2 Profile (Hi422P): Destinat aplicaţiilor profesionale, foloseşte video interlaced.
• High 4:4:4 Predictive Profile (Hi444PP): Acest profil are la bază tot High 4:2:2 Profile — suportând un chroma sampling de 4:4:4 , până la 14 biţi per sample, şi în plus codare regională fără pierdere şi codarea fiecărei imagini ca trei plane color separate.

În plus, standardul conţine acum patru profile adiţionale all-Intra profiles, care sunt definite ca subseturi simple ale profilelor corespunztoare. Sunt folosite pentru aplicaţii profesionale :

• High 10 Intra Profile
• High 4:2:2 Intra Profile
• High 4:4:4 Intra Profile
• CAVLC 4:4:4 Intra Profile

Ce trebuie sa caut la un sistem de inregistrare (DVR vs. Placa de captura)

Desi pe piata exista foarte multe variante de monitorizare/inregistrare pentru sistemle de supraveghere video in acest articol ma voi rezuma la a discuta despre cele mai noi si uzitate in ultima perioada (placile de captura si dvr-urile stand alone). Consider ca variantele vechi care inca mai pot fi gasite in unele locatii cum ar fi time lapse video recorderele sunt deja depasite tehnic si moral.
Momentul alegerii unui sistem de inregistrare este crucial in proiectare viitorului sistem de supraveghere. Importanta lui este cu atat mai mare cu cat de multe ori calitatea inregistrarilor poate face diferenta dintre un sistem cu adevarat util si unul care are doar un impact psihologic asupra celor ce sunt monitorizati.
Principalii parametri ce trebuie urmariti sunt urmatorii:

1. Numarul de canale (intrari video si/sau audio)- in general se dimensioneaza in functie de numarul de camere/microfoane necesare.
2. Rezolutia de inregistrare (foarte importanta). in general modelel low cost au rezolutie de inregistrare CIF. Recomandam totusi ca inregistrarea sa se faca la rezolutie VGA (640*480) sau full D1(704*576). De rezolutia inregistrarii depinde cantitatea de detalii ce pot fi recuperate in cazul unui eveniment.
3. Rezolutia de vizualizare
4. Framerateul de inregistrare pentru fiecare reolutie in parte (Multe echipamente au posibilitatea de a inregistra la framerate maxim doar la rezolutii scazute, pentru marirea rezolutiei de inregistrare trebuind scazut numarul de frameuri pe secunda)
5. Framerateul de vizualizare
6. Compresia ( formatul compresiei atat pe parte de inregistrare cat si pe parte de streaming web in cazul modelelor cu transmisie prin internet)
7. Tipul si numarul iesirilor video (in cazul DVR-urilor stand alone)
8. Posibilitatea de integrare cu un eventual sistem de alarma preexistent sau ce urmeaza a fi instalat
9.Posibilitatea de efectuare de backup-uri
10.Posibilitatea de a functiona fara interventia utilizatorului